
xeringar [Sr. Ca. y Ay. Ar. Pzu. PSil. Cd. y Tox. /Eo/. Vg. JH. R. Cñ. Si. Llv. Mi. Ay. Ll. Pz. Tb. Sm. Bab. Cn. Vd. Ce (Columpio).] axiringar [y Sm.] xirincar [Md (Columpio).] xilincar [Llg (Columpio).]
El que se pique que se xeringue. [LC.]
Xiringuéi la mucher de Bartolu / fixi muy bien que soy para todu / si me buelbi á fastidiar / se la buelbu á xiringar. [Cn.]
El que s’abelluga embaxu la fueya tres veces se mueya: una que chueve, outra que pinga ya outra la que l’aire la xiringa. [Cn (F).]
“Xseringar, v. menear. A esto dice aquella copla asturiana: Para sallar y arrendar / duelte siempre la cabeza / para xsiringar la saia / pones viva diligencia.
GP a. 1788